Nivelele de organizare şi de funcţionare în interiorul şi în afara organismului şi rolul lor în desfăşurarea funcţiei sexuale la vacă (I)

Ginecologul veterinar, pentru a avea succes în fermele de vaci de lapte, e necesar să nu se limiteze numai la examinarea aparatului genital al ,,vacilor problemă” prin inspecţie, cu ajutorul speculumului sau prin ETR (examen transrectal), ci să-şi extindă investigaţiile şi asupra celorlalte aparate şi sisteme, precum şi asupra mediului înconjurător. Nu e lipsit de interes nici solul pe care cresc plantele furajere. Cartarea agrochimică a acestuia ne poate evidenţia carenţe în macro şi microelemente care pot fi cauza unor manifestări morbide. Deasemeni, îngrăşarea în exces şi repetat an de an a terenului cu îngrăşăminte minerale pentru a produce cantităţi mari de furaje la hectar, în loc de a utiliza periodic îngrăşămintele naturale fermentate, cu multe resturi vegetale folosite ca aşternut, poate conduce la acumularea în plantele furajere a unor substanţe nocive pentru organismul animal, care afectează în mod deosebit funcţia de reproducţie.
  Cercetările efectuate în ultimul timp asupra dinamicii variaţiei hormonilor steroizi şi nesteroizi în timpul ciclului sexual, au elucidat în bună măsură rolul axei hipotalamo-hipofizo-ovariene asupra fenomenelor sexuale la această specie, dar au pus în plan secundar influenţa celorlalţi factori interni şi externi de mediu. Persistă la mulţi specialişti sau patroni de animale nespecialişti ideea că prin folosirea hormonilor sau a substanţelor antiinfecţioase (acolo unde e cazul), se pot rezolva cazurile de sterilitate fără modificarea condiţiilor de viaţă ale animalelor.
   În cadrul Laboratorului de Reproducţie al Institutului de Cercetări pentru Bovine-Baloteşti, moştenirea lăsată de predecesori de prestigiu ca: Mihai Fălcoianu, Horia Derlogea, Nicolae Lunca şi Vasile Oţel, ca şi cercetările asupra metodelor de îmbunătăţire a fecundităţii la vaci şi bivoliţe efectuate atât de cercetătorii din Institut care sunt în viaţă cât şi de cei din Staţiunile Experimentale teritoriale, au extins aria investigaţiilor. Astfel, am ajuns să structurăm aria investigaţiilor noastre pe trei nivele organice: cel nervos în relaţie cu mediul extern şi intern, cel endocrin, cel imunitar şi pe două nivele extraorganice: aportul furajer macro şi cel micro (enzime, precursori şi microsimbionţi), acesta din urmă fiind încă în stadiu de cercetare şi evaluare. Luând în considerare toate aceste cinci nivele şi examinându-le cu toată seriozitatea, se pot descoperi atât defecţiunile ce se perpetuează în unele ferme, dar mai ales se pot da soluţii în vederea redresării situaţiei reproducţiei şi obţinerii unei fecundităţi ridicate.
  Primul nivel pe care trebuie să-l investigăm într-o fermă, după ce am executat un număr important de ETR-uri (cel puţin 20% din efectivul negestant), este cel care influenţează sistemul nervos. Practicarea însămânţărilor artificiale privează femelele de o serie întreagă de excitaţii naturale provocate de taur, care transformate în senzaţii perceptibile, declanşează reacţii motorii, vasomotorii şi secretorii de mare importanţă pentru buna desfăşurare a ciclului sexual al vacii. Dacă în fazele de metestrus şi diestrus vacile sunt indiferente la prezenţa masculului, în cele de proestrus şi mai ales de estrus, libidoul se manifestă nu numai motor (salturi, etc….), vocal (mugete) şi prin alte modalităţi sesizabile la distanţă, ci şi organic, la nivelul aparatului genital (intensificarea contracţiilor uterine, etc….) precum şi la alte aparate.
  Reacţiile motorii se adresează atât musculaturii striate, prin sistemul nervos de relaţie, care declanşează acţiuni motorii de locomoţie sau de postură, cât şi celei netede, cu precădere asupra celei genitale. Aceasta e comandată de sistemul nervos vegetativ orto şi parasimpatic central şi periferic care prin mediatorii chimici, influenţează atât motilitatea uterului cât şi vasomotricitatea la acest nivel. Reacţiile secretorii se referă cu precădere la glandele exocrine ale mucoasei utero-cervicale dar şi ale altor organe, precum şi la glandele endocrine de la nivelul axei hipotalamo-hipofizo-ovariene. Nu e exclus ca explozia neuro-muscularo-secretorie a ejaculării taurului să favorizeze ovulaţia vacii grăbind-o cu câteva ore şi opunându-se astfel ovulaţiei întârziate. Facem această afirmaţie întrucât nu ne putem explica altfel procentele înalte de fecunditate care se obţin la monta naturală, comparativ cu cele de la însămânţarea artificială.
  Cercetările noastre asupra colinesterazei serice (enzimă care catalizează reacţia de scindare a acetilcolinei) în dinamică, în timpul căldurilor la vaci însămânţate artificial sau montate natural (comunicate în sesiunea ştiinţifică a ICDB-Baloteşti din 2006) au arătat influenţa nivelului parasimpaticotoniei la vacile în călduri înainte, în timpul şi după însămânţare sau montă.
  Vacile şi viţelele care nu intră în timpul vieţii lor sexuale în contact cu taurul, sunt private de această sursă importantă de excitaţii. Şansa noastră constă în faptul că la această specie, homosexualitatea este caracter de specie, spre deosebire de cabaline la care însămânţarea artificială se practică mult mai puţin. Pentru taurine, persoana care execută actul inoculării materialului seminal e identificată în strânsă legătură cu acest act. Cine a fost însămânţător într-o fermă un timp mai îndelungat, a putut constata că mai ales viţelele în călduri (dar şi vacile) urmăresc în imediata apropiere operatorul după ce acesta intră în padoc (formând un adevărat şir al celor în estrus) până ce sunt conduse la locul de însămânţare. Unele dintre femelele în călduri ale acestei specii execută saltul de semnalizare al estrului chiar pe spatele operatorului sau al proprietarului. Expresia populară a acestei manifestări este: ,,vaca cere taur”. Pentru desfăşurarea acestei activităţi de exteriorizare a libidoului sexual în condiţii optime şi a avea o fecunditate ridicată la însămânţarea artificială, e necesar ca densitatea şi numărul animalelor într-un padoc sau un grajd cu stabulaţie liberă, să nu fie prea mare. Dacă în acelaşi padoc sau grajd convieţuiesc 50 sau 100 de vaci, fecunditatea va fi mai mare în primul caz. Deasemeni, îngrijitorii animalelor respective să fie oameni blânzi, cu experienţă, care să depisteze apariţia căldurilor atât ziua cât şi noaptea chiar dacă animalele sunt legate. În legătură cu odihna vacilor, cea mai bună suprafaţă de odihnă a vacilor atât în timpul manifestării căldurilor cât şi în afara acestora, este aşternutul gros din paie primenit zilnic, cum se obişnuieşte în sistemul de stabulaţie legată, sau aşternutul permanent din grajdurile cu stabulaţie liberă. Şi covorul de cauciuc flexibil sau rigid poate asigura un confort aproape de cerinţele fiziologice ale animalelor, dar în acest caz, se impune folosirea rumeguşului de lemn pentru acţiunea sa higroscopică. Şchiopăturile provocate de pododermatite sau de pardoseala prea rigidă a padocului, mamitele, abcesele şi alte procese inflamatorii locale pot stopa datorită durerii, derularea fazelor ciclului sexual, iar în caz de I.A., scad fecunditatea.
În privinţa momentului optim de însămânţare ar fi bine să observăm şi să analizăm cu atenţie modul de comportament al taurului faţă de vaca în călduri. Aflat în cireadă, acesta nu execută niciodată monta asupra vacilor în timpul mulsului sau când acestea consumă hrana la iesle sau la păşune. El va urmări (goni) vaca în călduri în pauzele dintre mese şi va executa saltul o dată sau de mai multe ori, ejaculând numai când partenera îi va permite intromisiunea (prin ridicarea şi devierea cozii, precum şi prin adoptarea unei poziţii adecvate). În sistemul de montă liberă, în cireadă, sau în harem (cu un singur taur pentru un grup limitat de femele), majoritatea montelor au loc seara sau noaptea. E foarte probabil ca în acest mod până dimineaţa, la muls, să se fi produs şi ovulaţia. Absenţa ovulaţiei întârziate în cazul montei naturale, se presupune printr-o fecunditate mai ridicată decât la însămânţarea artificială, în multe cazuri de peste 90%. Cu mulţi ani în urmă, un cercetător polonez arăta că ovulaţia întârziată şi chistizarea ovarelor e favorizată de creşterea intensivă a vacilor în grajduri friguroase şi umede, pe grătare de beton, cu densitate mare şi cu schimbări dese ale alcătuirii grupelor în funcţie de nivelul producţiei de lapte. Acum, la simpozionul organizat de Intervet, o cercetătoare poloneză ne-a vorbit aproape numai despre stimularea ovulaţiei cu ajutorul hormonilor, în vederea combaterii ovulaţiei întârziate, fără să se amintească despre rolul sistemului nervos, în mod deosebit al celui vegetativ, în acest proces.
În Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine şi în Staţiunile sale experimentale am dovedit că şi folosirea substanţelor parasimpatico-mimetice administrate vacilor în călduri cu puţin timp înainte de însămânţare pot creşte fecunditatea, ca şi a soluţiilor de antibiotice şi citrat de sodiu introduse în cantitate de 40 ml intrauterin, care provoacă reacţii organice locale (de uterotonicitate, vasodilataţie şi hipersecreţie glandulară). Am demonstrat că timpul optim de însămânţare al vacilor este după consumarea hranei, în timpul sau după rumegare (proces fiziologic care presupune starea de parasimpaticotonie), în jurul orelor 1100-1130 a.m. şi mai ales al orelor 2000 p.m.. Pentru a stimula receptorii tactili cutanaţi din zonele cu care vine în contact taurul în timpul montei, am folosit vibromasajul toraco-lombo-sacral cu un aparat de uz uman acţionat electric. Prin mişcări dus-întors pe aceste zone şi pe zonele flancurilor în timpul inoculării materialului seminal, femela în călduri îşi intensifică reacţiile organice somatice şi vegetative din timpul montei naturale iar fecunditatea creşte semnificativ statistic cu 12,5%.
În numerele 71 şi 75 din Jurnalul Medical veterinar am arătat că gradul de bunăstare al vacilor de lapte, cu efect direct asupra fecundităţii lor, depinde şi de relaţia intimă om-animal. Această relaţie stabilită în timp, începând cu asistenţa la fătare, supravegherea perioadei puerperale şi post-puerperale până la prima însămânţare, se manifestă cu precădere în timpul însămânţării. Cea mai fericită situaţie se întâlneşte atunci când toate aceste operaţiuni se execută de către aceeaşi persoană (medic, tehnician sau operator calificat). Dar şi în acest caz se pot întâlni diferenţe între persoane sau chiar la aceeaşi persoană în perioade diferite, în funcţie de starea psihică sau de interesul acestuia.
Atribuirea operatorilor însămânţători dintr-o fermă cu 250-400 de vaci şi a altor activităţi pe lângă însămânţarea şi tratamentul endometritelor, va scădea interesul şi mai ales concentrarea lor în timpul inoculării materialului seminal. După ce am executat câteva mii de însămânţări artificiale şi câteva zeci de recoltări şi de inoculări de embrioni, observând şi analizând activitatea şi a altor persoane în acest domeniu, am ajuns la concluzia că pe lângă tehnicitate, în obţinerea reuşitei contribuie şi starea psihică a operatorului, care se transmite concomitent şi animalului. În plus, cred că de mare importanţă este şi capacitatea de a emite radiaţii bioenergetice cu ajutorul degetelor mâinii stângi care manevrează cervixul, corpul uterin şi chiar coarnele uterine ale animalului. Aceste radiaţii pot fi obiectivizate cu ajutorul electronografiei (metodă românească prezentată de Fl. Dumitrescu şi Anca Cioltei la al XXVI-lea Congres de Ginecologie-obstetrică, Lyon, 1976 şi de E. Celan la animale). Aşa cum între cuplurile soţ-soţie pot fi interrelaţii bioelectrice pozitive sau negative, acestea conducând la sterilitate fără cauze aparente, pot exista interrelaţii şi între operator şi animal în timpul însămânţării spermei sau inovulării embrionilor.
În cazul fermelor mici, proprietarul trebuie să asiste activ în toate cazurile în care se execută însămânţarea vacilor sau viţelelor sale mângâindu-le, scărpinându-le cu un şomoiog de paie pe spinare până la baza cozii şi vorbindu-le cu blândeţe. Ei vor alege întotdeauna între doi operatori, pe acela cu rezultate mai bune, care se datorează atât tehnicităţii, modului de comportare cu animalul, precum şi proprietăţilor paranormale ale acestuia.
Beneficiile ginecologului veterinar se materializează prin reducerea cazurilor de sterilitate şi mai ales prin creşterea fecundităţii vacilor dacă acordă importanţa cuvenită celui mai înalt grad de organizare şi coordonare al tuturor activităţilor organismului animal, sistemului nervos. Fecunditatea, acest parametru biologic de primă mărime în derularea ciclogramei reproducţiei, se apreciază totuşi tardiv. Întâi prin non-return sau prin dozarea progesteronei la 20-21 de zile, prin ecografie la 25-30 de zile şi cel mai sigur prin ETR la peste 50-60 de zile. Beneficiile obstetricianului (ale mamoşului veterinar) sunt mult mai vizibile şi imediate, atât în ceea ce priveşte sănătatea viţelului, cât şi a mamei. Din păcate, sunt situaţii în care pentru a salva viaţa uneia dintre cele două fiinţe, la fel ca şi în obstetrica umană, e necesar să se renunţe la una dintre ele. E de dorit ca atât vaca, cât şi viţelul ei să supravieţuiască şi să se reproducă în continuare.
Pentru a avea succes deplin, parturienta trebuie să se afle în condiţii optime de confort atât cu 2-3 zile înainte de data probabilă a fătării, cât mai ales în timpul desfăşurării muncilor de expulzare a viţelului, până la eliminarea spontană şi completă a placentei.
Studiile noastre de comportament asupra perioadei peripartale sprijinite şi de dozarea progesteronemiei din 24 în 24 de ore (efectuate în Belgia în 1980 în timpul stagiului de bursier FAO), au arătat că mutarea unei vaci cu două zile înainte de declanşarea fătării, anunţată prin scăderea drastică a progesteronemiei, într-un spaţiu străin, mărginit de pereţi înalţi, care-o izolează complet de celelalte animale, provoacă declanşarea fătării cu întârziere şi moartea fătului. Aceasta, datorită desincronizării între derularea proceselor hormonale de iniţiere a parturiţiei (hipersecreţia ACTH-ului şi a corticosteroizilor fetali, urmată de secreţia estrogenilor şi a prostaglandinei materne, a relaxinei şi de scăderea progesteronemiei) cu a celor mecanice (de deschidere a colului uterin, de contractare peristaltică periodică a uterului şi de acomodare ale fătului). Viţelul se sufocă prin inspirarea propriilor lichide fetale, înainte de expulzare. Dacă mutarea parturientei se execută într-un spaţiu deschis, la capăt de grajd, pe aşternut gros de paie sau de rumeguş, fătarea decurge normal, în absenţa fenomenelor nedorite.
Fătarea pe timp de vară în padocul maternităţii, pe aşternut gros de paie, reduce simţitor intervenţiile obstetricale chiar şi la primiparele însămânţate artificial sau montate natural cu tauri netestaţi pentru uşurinţa la fătare, respectiv pentru greutatea mică a viţeilor la naştere (lucrare publicată în 1983 la Cluj). Se impune totuşi ca parturienta să nu fie mutată în altă locaţie înainte de eliminarea placentei, deoarece, mai ales dacă este despărţită de viţel, se micşorează intensitatea contracţiilor uterine de expulzare a placentei sau chiar se întrerup pentru o perioadă îndelungată.
Fătarea în boxe colective, cu două-trei vaci, de maximum 20m2 sau în boxe individuale de 12m2 (Grunert, 1978) cu aşternut gros de paie, asigură confortul optim de fătare al vacilor pe timp de iarnă. Decât să ducem vacile să fete în maternităţi cu sistem de legare la lanţ, e mai fiziologic şi mai igienic să le lăsăm să fete la grajd, la locul lor, pe aşternut gros (paie sau rumeguş). În acest caz e necesar să li se mărească spaţiul de fătare prin îndepărtarea animalului alăturat din partea stângă. Observând nenumărate parturiţii eutocice, am constatat că majoritatea vacilor execută muncile de expulzare stând culcate în decubit lateral stâng, care situează rumenul în poziţie inferioară sau cel puţin la acelaşi nivel faţă de uterul gestant. În acest mod, expulzarea viţelului e mult uşurată.
Studiile de cinetică uterină din timpul parturiţiei la vacă (publicate în 1981 de Christian Hausen în Revue de Medecine vet. în 1981) efectuate în 1980 la Clinica Obstetricală din Cureghem (la sugestia şi cu ajutorul autorului acestui editorial), au arătat că orice manevră executată asupra vulvei în timpul parturiţiei, iniţiază sau amplifică contracţiile uterine de la vârful cornului gestant spre cervix. Aceste contracţii, mult diminuate după parturiţie, produc în final expulzarea placentei. Fătările laborioase, cu viţei mari, cu rupturi şi deşirări vulvo-vaginale sau chiar cervicale, întârzie apariţia acestor contracţii şi le micşorează intensitatea mai ales în cazul îndepărtării imediate a viţelului. Stagnarea placentei în uter datorită diminuării uterokineziei post partale fiziologice, provoacă reţinerea vilozităţilor coriale în criptele carunculare materne favorizând transformarea fibrinogenului interplacentar în fibrină, iar corioalantoida fetală împreună cu amniosul nu mai pot fi expulzate spontan.
Dinamizarea contracţiilor uterine atât în timpul parturiţiei cât mai ales după expulzarea viţelului, în vederea expulzării placentei, se poate face prin mai multe metode fizioterapice, igieno-dietetice, farmacologice, dar mai ales etologice.
Fizioterapia cel mai simplu de aplicat este buşumarea animalului cu un şomoiog de paie pe zonele toraco-abdominale libere (cu animalul stând în decubit costo-abdominal), dar şi pe crupă şi pe partea osoasă a membrelor, pentru a activa circulaţia periferică şi a favoriza anemia uterină. Învelirea vacii cu o pătură sau măcar cu o haină în zona toraco-lombară, după fătare, are acelaşi scop. Vibromasajul toraco-lombo-sacral aplicat cu aparatul portabil de uz uman acţionat electric în reprize scurte de 1-2 minute, cu pauze între ele, atât în timpul muncilor de expulzare a viţelului cât şi a placentei, dinamizează contracţiile uterine.
Metodele ce asigură igiena conductului vestibular se referă la spălarea repetată a vulvei, anusului şi a bazei cozii cu apă caldă sau ceai de muşeţel atât în timpul expulzării viţelului cât şi după aceea, precum şi la spălarea vestibulului vaginal cu o soluţie de piatră acră (alaun de potasiu 2-3%) la 15 minute după fătare. Acţiunea astringentă a acestei substanţe excită atât glandele utero-cervico-vaginale să secrete mai mult mucus cât şi miometrul (informaţia primită despre folosirea acestei substanţe, am primit-o de la profesorul Aurel Vinţan). În acest mod, placenta fetală va fi expulzată uşor.
În ceea ce priveşte regimul dietetic postpartal, trebuie să se interzică accesul vacii la apa rece care ingerată în cantităţi mari poate produce anemia organelor digestive şi congestia celor din sfera genitală. Senzaţia de sete şi refacerea echilibrului hidric, dar şi al celui volumetric al cavităţii abdominale al vacii după expulzarea viţelului, se realizează prin administrarea a două porţii de câte 7-8 litri de barbotaje saline, călduţe, cu tărâţe de grâu opărite în prealabil şi cu un adaos de substanţe energizante, administrate în două reprize, la 30 - 45 minute şi la 2 h – 2 h şi jumătate după fătare. Aceste barbotaje călduţe provoacă şi o stare de satisfacţie şi de parasimpaticotonie generală observabilă prin defecare, reacţie fiziologică însoţită şi de contracţii uterine. Îndepărtarea precoce a viţelului de lângă mamă se însoţeşte deseori cu refuzul de a consuma barbotajul. Readucerea acestuia la capul vacii, provoacă întâi consumarea barbotajului şi apoi linsul viţelului (observaţii personale).
Metodele farmacologice urmăresc intensificarea contracţiilor uterine şi deschiderea colului uterin. Prostaglandina F2α se poate folosi în timpul parturiţiei şi pentru deschiderea colului uterin, dar şi la 1 oră, 1 oră şi jumătate pentru expulzarea placentei. Ocitocina, administrată la 3 ore, 3 ore şi jumătate sau Metilergometrin maleatul 1‰ la 4 ore, 4 ore şi jumătate (coautor cu Dr. Constantin Mihăilescu la Certificatul de inventator nr. 81659) se folosesc cu mult succes pentru eliminarea placentei.Metodele etologice reprezintă totalitatea măsurilor care asigură confortul animalelor în timpul parturiţiei dar şi după aceea, până la eliminarea placentei, cu menţinerea viţelului lângă vacă pentru a executa primul supt natural. Acest act fiziologic fixat ontogenetic prin filogenia speciei poate fi înlocuit şi cu alăptarea cu biberonul, dar cel mai devreme după ce viţelul a putut să stea în picioare cel puţin două reprize a câte 15 minute (Vasile Temişan şi col, 1980). Suptul natural este cel mai puternic excitant pentru secreţia ocitocinei de către hipotalamus şi eliberarea ei de către lobul posterior al hipofizei în sânge, de unde ajungând la uter, dinamizează contracţiile. Mamoşul trebuie să fie un om blând, care acţionează aproape permanent în timpul expulzării viţelului la primipare, introducând amândouă palmele pe faţa internă a conductului vulvo-vestibulo-vaginal. Aceasta, atât pentru a nivela faldurile mucoasei vaginale ce se formează în faţa frunţii viţelului şi în jurul centurilor scapulară sau pelvină şi a decontractura musculatura vulvo-vestibulară, prevenind rupturile şi/sau deşirările ţesuturilor moi interesate. Dragostea motivată sau dezinteresată (când e însuşi proprietarul vacii) a mamoşului pentru animal, este obligatorie pentru reuşita operaţiunile obstetricale care se execută de multe ori cu multă trudă, fără a forţa prea mult extracţia viţeilor cu ajutorul frânghiuţelor obstetricale. Atunci când la extracţie trebuie să participe mai mult de doi oameni, e necesar să se recurgă la operaţia cezariană, care asigură cel puţin supravieţuirea unuia dintre partenerii implicaţi, vaca sau viţelul.

 

Dr. Dan M Constantinescu
medic primar veterinar